Poliția Republicii Moldova anunță că, în ultimele 24 de ore, nu au fost înregistrate cazuri noi de escrocherie telefonică. Cu toate acestea, cinci fraude comise anterior au fost raportate abia acum de către victime, prejudiciul total fiind estimat la aproximativ un milion de lei.
În același timp, datorită vigilenței cetățenilor, oamenii legii au reușit să prevină 100 de tentative de escrocherie, evitând astfel noi pierderi financiare.
Potrivit Poliției, infractorii folosesc metode bine organizate de manipulare psihologică și se prezintă drept angajați ai Poliției, ai băncilor sau ai unor pretinse servicii antifraudă. Victimele sunt convinse că banii lor trebuie „verificați” sau „protejați”, fiind determinate să efectueze transferuri bancare, să alimenteze terminale de plată sau să predea numerarul unor curieri.
În alte cazuri, escrocii au atras victimele în investiții fictive, convingându-le să transfere sume importante de bani sau chiar să contracteze credite bancare, ceea ce a dus la creșterea semnificativă a prejudiciilor.
Poliția avertizează că utilizarea curierilor pentru ridicarea banilor direct de la domiciliul victimelor rămâne una dintre cele mai frecvente metode folosite de infractori, reducând șansele de recuperare a sumelor pierdute.
Autoritățile recomandă cetățenilor să nu divulge datele cardurilor bancare, codurile primite prin SMS sau parolele personale. În cazul unui apel suspect, oamenii sunt îndemnați să închidă imediat convorbirea și să contacteze direct banca sau Poliția.






