Precipitațiile abundente din după-amiaza zilei de 6 iunie au provocat inundații și blocaje pe drumuri în mai multe localități din Republica Moldova. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), până la ora 16:40 au fost înregistrate 15 solicitări de intervenție din raioanele Drochia, Soroca, Ialoveni, Telenești și Strășeni.
Cele mai afectate au fost gospodăriile din satul Gribova, raionul Drochia, unde salvatorii au pompat apa din case de locuit, curți și beciuri inundate de ploile torențiale. Totodată, echipele de intervenție au acționat pentru deblocarea unor porțiuni de drum acoperite de apă.
Intervenții au avut loc și în localitățile Puhoi și Țipala din raionul Ialoveni, unde pompierii au fost solicitați să înlăture efectele inundațiilor din locuințe și subsoluri, precum și să ajute la deblocarea unor drumuri și autoturisme afectate de condițiile meteo nefavorabile.
Autoritățile continuă să monitorizeze situația din teritoriu, iar echipele IGSU rămân mobilizate pentru a acorda sprijin populației și pentru a reduce riscurile generate de vremea rea.
IGSU recomandă cetățenilor să evite zonele inundate, să manifeste prudență sporită în timpul ploilor abundente și să respecte indicațiile autorităților pentru prevenirea situațiilor de risc.






