Autoritățile dau asigurări că cetățenii de pe malul drept al Nistrului vor avea energie electrică în continuare, chiar dacă Centrala de la Cuciurgan va opri livrările începând cu 1 ianuarie 2025.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, aproximativ 200 MW vor fi produse de Termoelectrica și CET Nord. Totodată, precizează oficialul, există rezerve pentru creșterea capacității de producție.
La fel, Hidrocentrala Costești-Stânca va livra până la 10 MW în bandă.
Cât privește contractele externe, 100 MW au fost deja contractați de la Centrala Nucleară Cernavodă (România) la preț plafonat. Alte 100 MW vor fi contractați de la Centrala de la Brazi (OMV Petrom).
Totodată, pe bursa OPCOM din România vor fi achiziționate până la 200 MW pentru vârfuri de consum.
În ceea ce privește sursele regenerabile, producția variază între 50 MW și 150 MW, în funcție de condițiile meteorologice. La fel, capacitatea NTC garantată pentru import este de 315 MW, iar posibilitatea de a utiliza linii de 110 kV cu România adaugă peste 100 MW.
Totuși, autoritățile fac apel la reducerea consumului în orele de vârf (dimineața 7:00–11:00, seara 18:00–23:00) cu aproximativ 60 MW, pentru a evita suprasolicitarea rețelelor.
„Toate măsurile luate asigură consumul fără întreruperi, dar apelăm la solidaritatea cetățenilor și a companiilor pentru a economisi energie în orele de vârf”, a menționat Daniel Vodă.