VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Pierdere grea pentru serviciul diplomatic: A murit Ion Ciornîi, consulul R. Moldova la Odesa

Ministerul Afacerilor Externe anunță cu profund regret trecerea în neființă a lui Ion Ciornîi, diplomat de carieră, fost ambasador și, în ultimii ani, consul general al Republicii Moldova la Odesa, Ucraina.

Cu o carieră diplomatică de peste două decenii, Ion Ciornîi a deținut funcții importante în cadrul MAEIE, în Parlamentul Republicii Moldova, dar și în cadrul misiunilor diplomatice ale țării noastre în Belarus, Federația Rusă, Lituania și Ucraina.

„Începând cu primele zile ale invaziei Federației Ruse în Ucraina, domnul Ciornîi s-a aflat în prima linie, asumându-și cu demnitate și curaj misiunea diplomatică într-un context extrem de dificil și riscându-și viața pentru a asigura sprijinul necesar cetățenilor Republicii Moldova aflați în pericol”, se arată în comunicatul MAE.

Ion Ciornîi s-a stins din viață subit, în urma unei probleme medicale, în timp ce se afla la Chișinău, în concediu.

Diplomația moldovenească subliniază că prin întreaga sa activitate, consulul a contribuit esențial la dezvoltarea relațiilor bilaterale cu statele din Europa de Est și la protejarea drepturilor cetățenilor moldoveni aflați peste hotare.

„Prin activitatea sa, a promovat cu responsabilitate și demnitate imaginea Republicii Moldova pe plan internațional. Ion Ciornîi va rămâne în memoria colegilor și a tuturor celor care l-au cunoscut ca un exemplu de devotament, integritate și profesionalism. În aceste momente dificile, adresăm sincere condoleanțe familiei îndurerate, rudelor, colegilor și prietenilor. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a transmis MAE.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.