VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Peste cinci mii de cărți vor fi donate grădinițelor din R. Moldova datorită unui parteneriat cu România

Peste 5000 de cărți vor fi donate grădinițelor din Republica Moldova în cadrul Programului „Podul de cărți pentru copii”, implementat în baza parteneriatului Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova cu Asociația OvidiuRO din România. O parte din donație a ajuns deja la copiii de la grădinița numărul 1 din satul Sireți, raionul Strășeni.

În instituție a fost amenajat un colț de bibliotecă, dotat cu cărți atractive ce îi ajută pe copii să înțeleagă textul și să prindă pasiune pentru carte. Activitatea face parte dintr-un memorandum semnat de ministrul educației și cercetării, Dan Perciun și Maria Gheorghiu, președinta Asociației OvidiuRO, transmite IPN.

Documentul prevede, de asemenea, că educatorii din instituțiile preșcolare vor fi instruiți cum să organizeze activitățile de lectură într-un mod cât mai atractiv și interesant, dar și cum să îi încurajeze pe părinți să le citească mai des copiilor. „Educația timpurie și lectura sunt esențiale pentru a combate inechitatea socială. Un copil care beneficiază de educație timpurie de calitate își poate atinge potențialul și poate deveni un cetățean care contribuie la bunăstarea comunității. Ne bucurăm de această posibilitate pe care putem să o oferim grădinițelor de la noi din țară, alături de prietenii noștri din România”, a spus ministrul educației și cercetării.

„Pasiunea pentru învățare și lectură ne-a îndemnat să venim și în bibliotecile rurale și câteva grădinițe din Republica Moldova, încă din 2018. De la cele mai mici vârste, formarea unor obiceiuri de lectură constituie baza dezvoltării limbajului și a competențelor de literație. De aceea, unul dintre cele mai frumoase daruri pe care un adult îl poate oferi copiilor este să petreacă timp, citind împreună cu ei”, a menționat Maria Gheorghiu, președintă a Asociației OvidiuRO.

Programul ,,Podul de cărți pentru copiiˮ este implementat cu succes în România. Până în prezent peste 20 000 de educatori au beneficiat de formare în metode de dezvoltare a comunicării orale și a premiselor citirii și scrierii și au fost distribuite în total peste 600 000 de cărți.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.