VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Peste 80 de oficiali europeni, reuniți la Chișinău, au adoptat o rezoluție de susținere a R. Moldova: „Reflectă devotamentul nostru neclintit”

Republica Moldova va beneficia în continuare de sprijin în procesul de aderare la Uniunea Europeană și pentru îmbunătățirea condițiilor de viață a populației. O rezoluție care specifică acest lucru a fost aprobată la 4 noiembrie, în cadrul reuniunii președinților Comisiilor pentru afaceri ale UE și ai Comisiilor pentru afaceri externe, găzduită de Comisia politică externă și integrare europeană a Parlamentului Republicii Moldova, United4Moldova. Rezoluția reprezintă o reafirmare a dedicării națiunilor UE față de perspectiva de aderare a Republicii Moldova, o recunoaștere a faptului că viitorul țării noastre este în Uniunea Europeană.

Potrivit unui comunicat emis de Parlament, cei peste 80 de participanți la reuniune, reprezentanți ai statelor membre ale Uniunii Europene, au recunoscut și au salutat progresul înregistrat de Republica Moldova în reforma sectorului judiciar, eforturile susținute de deoligarhizare și de combatere a corupției, în pofida interesului înrădăcinat și a provocărilor.

Rezoluția reprezintă o recunoaștere a faptului că viitorul țării noastre este în Uniunea Europeană. Documentul subliniază rolul sprijinului acordat de comunitate europeană pentru o Europă mai rezilientă și mai unită.

Astfel, participanții la reuniune și-au exprimat determinarea de a acorda în continuare asistență Republicii Moldova, în contextul atingerii obiectivului de aderare la UE, de reformă a țării și de îmbunătățire a condițiilor de viață a cetățenilor. „Acest angajament reflectă devotamentul nostru neclintit față de modelarea unui viitor care să nu fie doar prosper, dar și profund armonizat cu aspirațiile cetățenilor moldoveni”, se stipulează în Rezoluție.

Totodată, prin rezoluția aprobată se face apel la Comisie și la Consiliul European să continue să susțină lupta Moldovei pentru democrație și reafirmarea deciziei suverane a Republicii Moldova de a-și urma calea de dezvoltare.

Parlamentul Republicii Moldova a găzduit la 4 noiembrie, în premieră, reuniunea președinților Comisiilor pentru afaceri ale UE și ai Comisiilor pentru afaceri externe din țările Uniunii Europene. Pe parcursul întregii zile, autoritățile de la Chișinău, împreună cu zeci de oficiali europeni au discutat despre perspectiva europeană a țării noastre și cum pot fi sprijinite eforturile de integrare europeană a Moldovei. La dezbateri au participat numeroși prieteni ai Republicii Moldova – parlamentari din diferite state membre ale Uniunii Europene, reprezentanți ai Parlamentului European și diplomați. Reuniunea a avut loc pe platforma Comisiei politică externă și integrare europeană a Parlamentului Republicii Moldova.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.