VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Peste 70 de oameni ai străzii sunt adăpostiți la centrul municipal pentru persoanele fără domiciliu

Temperatura scăzută din ultima perioadă a determinat mai multe persoane fără adăpost să apeleze la centrele puse la dispoziție de autorități. În prezent, 73 de oameni ai străzii, printre care 23 de persoane cu grad de dizabilitate sunt adăpostiți la Centrul de găzduire a persoanelor fără domiciliu stabil din str. Haltei, informează Primăria Municipiului Chișinău.

Potrivit autorităților municipale, capacitatea instituției este de 100 de locuri, iar la necesitate centrul poate să primească până la 150 de beneficiari.

Persoanele fără adăpost beneficiază aici de hrană caldă de 3 ori pe zi, precum și de îmbrăcăminte, încălțăminte și produse de igienă.

De rând cu oamenii care vin și pleacă de la Centru, aici sunt adăpostiți și oameni cu grad de dezabilitate, 23 de persoane, care au nevoie de îngrijiri paleative sau care nu se pot deplasa.

Precizăm că în perioada rece a anului: 01 noiembrie – 31 martie, Centrul prestează servicii non-stop, pe timp de zi și de noapte.

În ultimii 3 ani, în contextul situației pandemice prin infecția COVID-19, în perioada de iarnă, beneficiarii s-au aflat permanent în incinta instituției.

Pe lângă oferirea serviciilor de adăpostire, Centrul de găzduire, în comun cu o organizație neguvernamentală moldo-canadiană asigură cu prânzuri diverși oameni ai străzii care vagabondează în sectoarele urbei. Aceștia sunt informați despre posibilitatea de a primi hrană caldă de către angajații Centrului, care ies în teritoriu și distribuie pliante cu informații în acest sens.

Potrivit Primăriei, bugetul Centrului de găzduire și orientare a persoanelor fără domiciliu stabil pentru anul 2022 este de 7,4 milioane de lei. 

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.