VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Peste 70 de acte normative, votate de deputați în luna iulie

În luna iulie, deputații au votat 74 de acte normative. Totodată, până la sfârșitul lunii iulie, au fost înregistrate 278 de inițiative legislative.

Potrivit datelor statistice oferite de Parlament, din numărul total de acte normative adoptate, 60 sunt legi, iar 14 – hotărâri.

Pe parcursul lunii iulie, deputații au ratificat o serie de acorduri care prevăd acordarea suportului financiar în diverse domenii, printre care agricultură, educație sau asigurarea securității energetice. Pe de altă parte, au fost denunțate mai multe acorduri încheiate pe platforma Comunității Statelor Independente. Au mai fost adoptate inițiative legislative elaborate în scopul de a reforma sectorul justiției, printre care și proiectul de lege care presupune evaluarea externă a procurorilor și judecătorilor”, anunță serviciul de presă al Legislativului.

De asemenea, a fost aprobat Programul național de dezvoltare a mass-mediei pentru anii 2023 – 2026, precum și au fost adoptate modificări la Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova.

Deputații au mai votat pentru instituirea Centrului pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării, precum și a Agenției naționale de prevenire și combatere a violenței față de femei și a violenței în familie.

Pe parcursul lunii iulie, au mai fost votate inițiativele legislative care prevăd că toți consumatorii își vor putea alege furnizorul de gaze, că taxa de portabilitate va fi anulată, precum și inițiativa legislativă care conține măsuri îmbunătățire a performanței energetice a clădirilor.

Totodată, a fost adoptată politica bugetar-fiscală pentru anul 2024, proiectul de lege care presupune că restituirea impozitelor și taxelor agenților economici din unitatea autonomă se va realiza de la bugetul unității teritoriale autonome, precum și proiectul de lege care are drept scop consolidarea parteneriatelor dintre organizațiile de tineret și instituțiile publice. Deputații au mai votat pentru prelungirea stării de urgență.

De menționat că pe parcursul lunii trecute, deputații s-au întrunit în cinci ședințe plenare ale Parlamentului.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.