Parlamentul Republicii Moldova a găzduit, în această săptămână, circa 500 de vizitatori din mai multe raioane ale țării, precum și din Cehia și Italia, în cadrul unor tururi ghidate organizate pentru promovarea educației civice și deschiderea instituțională, informează MOLDPRES.
Printre participanți s-au numărat studenți ai Academiei de Securitate și Drept din Brno (Cehia), aflați în vizită de studiu în Moldova, dar și un student italian la medicină, stabilit temporar la Chișinău.
De asemenea, grupuri de tineri din localitățile Soroca și Orhei, interesați de cariere în științe politice, drept și jurnalism, au interacționat direct cu reprezentanți ai instituției legislative și au adresat întrebări despre activitatea parlamentară.
Cei mai numeroși au fost elevii din 22 de sate ale Republicii Moldova, participanți la programul guvernamental „Excursia Europeană”, care oferă între 24 iunie și 20 iulie 2025 experiențe educaționale gratuite pentru peste 1 300 de elevi din mediul rural.
Vizitele la Parlament sunt gratuite și deschise tuturor cetățenilor interesați de funcționarea legislativului și de procesele democratice din Republica Moldova.