VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Peste 5.800 de familii din Moldova vor beneficia de EcoVouchere pentru electrocasnice eficiente energetic

Alte 5.802 familii din Republica Moldova vor putea înlocui electrocasnicele vechi cu aparate noi și eficiente energetic prin intermediul Programului EcoVoucher. Cea de-a cincea sesiune din acest an se desfășoară în perioada 12–29 septembrie, conform unui comunicat emis de MOLDPRES.

Potrivit Centrului Național pentru Energie Durabilă (CNED), voucherele au fost repartizate automat pe baza criteriilor de eligibilitate și a datelor dinregistrate pe platforma compensatii.gov.md. Din totalul beneficiarilor, 1.151 de vouchere au fost acordate gospodăriilor cu persoane de peste 63 de ani, iar 4.651 familiilor cu copii minori. Dintre acestea, 2.593 revin familiilor cu doi copii, 693 celor cu trei copii, iar 1.365 familiilor cu patru sau mai mulți copii.

- Advertisement -

„Programul sprijină direct gospodăriile și promovează achiziția de echipamente performante și eficiente energetic. Beneficiarii își reduc facturile la energie, ceea ce reprezintă economii anuale cumulate de peste 25 de milioane de lei”, a declarat Ion Muntean, directorul CNED.

Valoarea fiecărui voucher este de 6.000 de lei, acoperind până la 70% din costul unui aparat nou. Programul include frigidere și mașini de spălat rufe conforme cu standardele europene de eficiență energetică. Magazinele partenere oferă livrare gratuită și preiau echipamentele vechi pentru reciclare.

Până în prezent, Programul EcoVoucher a sprijinit aproximativ 35.000 de familii. Doar în 2025, au fost valorificate 20.520 de vouchere. Inițiativa este implementată de CNED prin proiectul „Eficiență Energetică și Energii Regenerabile pentru Moldova” (E4M), cu sprijin financiar din partea Norvegiei, Germaniei, Danemarcei și Uniunii Europene.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.