Peste 334 000 de elevi din R. Moldova au început noul an de studii: Câți au pășit pentru prima dată pragul școlii

Peste 334 000 de elevi din Republica Moldova au început astăzi, 1 septembrie, anul de studii 2026–2027. Printre aceștia se numără aproximativ 27 500 de copii, care au pășit pentru prima dată pragul școlii.

Conform datelor prezentate de Ministerul Educației și Cercetării, în anul de studii 2026-2027, în instituțiile de învățământ general din Republica Moldova vor activa 32 981 de cadre didactice. Dintre acestea, 473 sunt tineri specialiști angajați în funcții didactice. Numărul lor este cu 9% mai mare comparativ cu anul 2025, când au fost repartizați 429 de tineri specialiști.

- Advertisement -

Creșterea este susținută de măsurile introduse în ultimii ani pentru a face profesia didactică mai atractivă. Tinerii specialiști pot beneficia de indemnizații de până la 375 000 de lei, reducerea normei didactice la 75% în primii cinci ani de activitate, compensații pentru materiale didactice, sprijin pentru locuință și achitarea utilităților în mediul rural, concediu anual de până la 62 de zile și mentorat la începutul carierei”, susține MEC.

În noul an de studii, peste 18 000 de elevi vor merge la școală cu transport școlar. Pentru deplasarea acestora către și de la școală vor fi utilizate peste 530 de unități de transport.

Anul de studii 2026-2027 a început cu lecția tematică „Independența care ne unește”, organizată la 1 septembrie pentru elevii claselor I-XII. Lecția este dedicată împlinirii a 35 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova.

Ministerul Educației și Cercetării a transmis un mesaj de felicitare elevilor, cadrelor didactice și părinților cu prilejul începutului noului an de studii, urându-le „un an cu rezultate frumoase, experiențe valoroase de învățare și noi oportunități de dezvoltare”.

Menționăm că, în noul an de studii, elevii vor avea patru vacanțe, iar durata acestora va fi mai mare. Anul de învățământ se va încheia pe 31 mai 2027, după care elevii vor pleca în vacanța de vară. Pentru elevii din clasa a IX-a și a XII-a vor urma examenele de absolvire. Sesiunea de examene de absolvire a gimnaziului va fi organizată în perioada 3 – 14 iunie 2027, iar examenele de bacalaureat se vor desfășura în intervalul 4 – 22 iunie 2027.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.