VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Peste 2600 de șoferi, sancționați în weekend pentru depășirea vitezei

Peste 2600 de șoferi au fost sancționați, în ultimele trei zile, pentru depășirea limitei de viteză. Conducătorii auto au fost trași pe dreapta în cadrul raziilor organizate de inspectorii rutieri în weekend și luni.

 ”Astfel, în aceste zile, 2635 de șoferi au fost documentați pentru depășirea limitei de viteză, 48 se aflau în stare de ebrietate, 76 șoferi au fost sancționați pentru că nu au cedat trecerea legală a pietonilor, iar 62 de pietoni au fost documentați pentru că au încălcat regulile de circulație. Au fost luate 32 de decizii de suspendare a dreptului de a conduce un vehicul, dintre care în 17 cazuri pentru depășirea limitei de viteză, iar în 15 cazuri pentru acumularea  punctelor de penalizare”, se arată într-un comunicat al IGP.

Amintim, din 1 iulie, au intrat în vigoare modificările la Regulamentul de circulație rutieră, ce aduc amenzi mai mari, dar și pedepse mai dure pentru șoferii vitezomani. Mai mult, cei care vor fi prinși că au depășit viteza admisă cu mai mult de 60 km/h vor rămâne fără permisul de conducere pe loc, pe o perioadă de 150-180 zile. Astfel, pentru depăşirea cu 10-20 km/h amendă va fi între 600 – 900 lei şi 3 puncte de penalizare. Pentru depăşirea cu 20-40 km/h – între 900 și 1200 lei şi 4 puncte de penalizare, iar pentru depăşirea cu 40-60 km/h amenda va fi între 1500 și 1800 lei şi 5 puncte de penalizare.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.