VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Peste 23 kg de pastile psihotrope, găsite într-un autocar în vama Costești

Șoferul unui autocar de pe cursa Moldova-Cehia este anchetat, după ce în vehicul au fost găsite 23,1 de kilograme de pastile psihotrope ascunse în colete neînsoțite. Marfa a fost depistată de vameșii de la Costești, pe coridorul de ieșire din țară, și datorită implicării unui câine de serviciu, specializat în găsirea drogurilor.

Pastilele psihotrope au fost depistate în timpul controlului autocarului, care transporta pasageri și colete.

„Mijlocul de transport a fost supus verificărilor de specialitate, și în rezultatul controlului fizic au fost identificate bagaje suspecte, iar patrupedul „Vert” într-un bagaj a semnalat prezența unor substanțe interzise de a fi transportate peste frontiera vamală. Urmare a controlului detaliat, în interiorul bagajului au fost depistate pastile presupuse a fi psihotrope, disimulate în 21 pachete de boabe de cafea, în 10 cutii de bețișoare aromatizate și în 2 cutii de produse de îngrijire pentru corp”, se arată într-un comunicat al Serviciului Vamal.

În acest caz este documentat unul dintre cei doi șoferi, un conațional în vârstă de 53 de ani. Pastilele au fost ridicate și transmise spre expertizare, autocarul cu pasagerii și-a continuat drumul, iar investigațiile continuă.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.