Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) anunță că a finalizat recepționarea și evaluarea cererilor depuse pentru compensarea accizelor la motorina utilizată în agricultură.
Astfel, în urma procesului de verificare, 2.236 de cereri au fost autorizate spre plată, valoarea totală a sprijinului financiar fiind de 61,71 milioane de lei.
Potrivit AIPA, cererile au fost depuse în perioada 11 mai – 2 iunie 2026. Suma aprobată acoperă accizele aferente unui volum total de 18.902.307 litri de motorină utilizați în activitățile agricole.
De asemenea, două cereri se află în continuare în proces de evaluare, fiind necesare clarificări privind eligibilitatea solicitanților, iar alte șase cereri au fost respinse sau retrase din cauza nerespectării condițiilor prevăzute de regulamentul programului.
Menționăm că Guvernul a alocat 110 milioane de lei din fondul de rezervă, în baza unei hotărâri aprobate la sfârșitul lunii aprilie, în vederea acordării ajutorului financiar pentru compensarea parțială a accizelor la motorină.






