VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Peste 150 de școli din țară vor beneficia de reparații și dotări ale blocurilor sanitare

În următorii doi ani, vor fi renovate și dotate grupurile sanitare din peste 150 de școli. Dintre acestea, 125 vor fi modernizate cu suportul UNICEF, iar alte 17 instituții vor beneficia de reparații similare cu sprijinul Băncii Mondiale. Lista instituțiilor beneficiare a fost anunțată la 2 februarie, în cadrul unui eveniment public, organizat de Ministerul Educației și Cercetării.

Totodată, din contul mijloacelor de la bugetul de stat, în acest scop, în anul curent, au fost alocați 25 mln de lei, apelul pentru concurs urmând să fie lansat în luna februarie. 

Instituțiile care vor să beneficieze de reparația grupurilor sanitare din contul resurselor oferite de stat, sunt invitate să depună proiecte tehnice la concursul care va fi lansat în luna februarie curent. Lucrările urmează să demareze în perioada vacanței de vară.

În perioada octombrie-noiembrie 2023, Ministerul Educației și Cercetării în parteneriat cu UNICEF a susținut o evaluare voluntară a infrastructurii și serviciilor de alimentare cu apă, sanitație și igienă în instituțiile școlare din țară.

Potrivit ministerului de profil, din cele 589 de instituții participante la evaluare, 175 au raportat că utilizează atât toaletele cu apă, cât și latrinele amplasate în exterior. În 61 de instituții evaluate, copiii pot utiliza doar toaletele amplasate în curtea școlii. În 393 de instituții, cabinele de toaletă nu sunt proiectate pentru a fi ușor accesibile persoanelor cu mobilitate redusă. 

Conform datelor MEC, 149 de instituții de învățământ general din 1203 care sunt în țară nu au bloc sanitar în interior.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.