VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Peste 100 de moldoveni s-au ales cu amenzi uriașe pentru mită electorală. Deputat PAS: Votul pe bani nu va trece!

Peste 100 de persoane care au primit mită electorală s-au ales cu amenzi de până la 37.500 lei. Despre aceasta anunță Centrul Național Anticorupție.

Este vorba despre constatarea faptelor de pretindere, acceptare sau primire, personal sau prin mijlocitor, de către un alegător a bunurilor, serviciilor, privilegiilor sau avantajelor sub orice formă, care nu i se cuvin, pentru sine sau pentru o altă persoană, în scopul exercitării sau al neexercitării unor drepturi electorale în cadrul alegerilor. Astfel pentru comiterea acestei contravenții, legislația în vigoare prevede o amendă de până la 37.500 de lei”, precizează instituția.

Într-o postare pe o rețea de socializare, deputatul PAS, Radu Marian, subliniază că „votul pe bani nu va trece!”

Menționăm că în prezent, CNA examinează procesele-verbale recepționate, urmând să ia decizii pe marginea acestora, pe unele din ele fiind deja aplicate amenzi în mărime de 37.500 de lei.

Menționăm că persoana care a săvârşit fapta contravențională este liberată de răspundere contravenţională dacă s-a autodenunţat şi/sau a contribuit activ la descoperirea ori la contracararea săvârşirii faptei de corupere electorală.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.