VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Peste 10 milioane de euro pentru proiecte investiționale în cinci universități

Cinci universități din țară își vor moderniza procesul de studiu și își vor dota sălile și laboratoarele cu tehnologii avansate în cadrul unor proiecte investiționale de 10,4 milioane de euro. Lansarea celor 13 proiecte a avut loc azi în cadrul unui eveniment organizat la Universitatea de Stat din Moldova.

Proiectele vor fi realizate în cadrul unui Program mai amplu „Învățământul Superior din Moldova”, iar beneficiari vor fi peste 35 de mii de studenți.

”Avem o responsabilitate comună, și ministerul, și rectorii, pentru a face tot posibilul pentru a oferi studii competitive pentru a-i reține pe cei mai buni aici, în Republica Moldova. Așteptarea noastră este ca aceste 10 milioane de euro pe care le inaugurăm vor fi valorificate cât de curând și vom vedea deja rezultate tangibile în 2024, care se vor materializa în laboratoare noi, dotări noi, echipamente noi și, într-un final, mai mulți studenți care aleg să învețe în Republica Moldova”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.

Instituțiile selectate sunt Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” din Chişinău, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Tehnică a Moldovei, Universitatea „Alecu Russo” din Bălţi și Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”. 

 Proiectul „Învățământul Superior din Moldova” este finanțat de Banca Mondială și implementat de Ministerul Educației Cercetării, în perioada 2020-2025. Anul trecut, au fost alocați 14,3 milioane de euro pentru implementarea a 20 de proiecte în 13 instituții de învățământ – 7 universități și 6 colegii. 

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.