Cetățenii Republicii Moldova stabiliți în Irlanda vor putea să își preschimbe permisele de conducere fără a susține examene suplimentare.
În acest sens, Guvernul de la Chișinău a aprobat astăzi Acordul dintre Republica Moldova și Irlanda privind preschimbarea permiselor de conducere, semnat la Dublin la 8 aprilie 2026.
Astfel, cetățenii Republicii Moldova stabiliți în Irlanda vor putea să își preschimbe permisele de conducere fără susținerea examenelor teoretice și practice, în conformitate cu prevederile documentului. De aceleași facilități vor beneficia și cetățenii irlandezi aflați pe teritoriul Republicii Moldova.
Autoritățile susțin că măsura va contribui la facilitarea accesului la piața muncii, sporirea mobilității și integrarea socială a cetățenilor moldoveni din diaspora.
Acordul stabilește condițiile de recunoaștere reciprocă a permiselor valabile, procedura de conversiune și echivalarea categoriilor de conducere între cele două state.
Menționăm că, în prezent, Republica Moldova are acorduri similare cu mai multe state, printre care Turcia, Lituania, Israel, Albania, Spania, Grecia, Franța, Letonia, Italia, Marea Britanie, Emiratele Arabe Unite.






