Percheziții la o instituție medicală din Edineț: Un medic, reținut pentru acte de corupție

Un medic oftalmolog din cadrul IMSP Centrul de Sănătate Edineț a fost reținut, iar o asistentă medicală este cercetată în stare de libertate într-un dosar de corupție investigat de Centrul Național Anticorupție (CNA) și procurorii din Bălți.

Cei doi sunt vizați într-o anchetă privind o presupusă schemă de corupție prin care ar fi fost influențate rezultatele examinărilor medicale pentru obținerea statutului de „inapt” pentru serviciul militar.

- Advertisement -

Potrivit CNA, medicul oftalmolog este bănuit de trafic de influență, după ce ar fi pretins și primit mijloace bănești de la un cetățean, susținând că are influență asupra unor persoane publice din cadrul Centrului Militar Teritorial Edineț. În schimbul banilor, acesta ar fi promis că va determina persoane din cadrul CMT Edineț să accepte rezultate medicale favorabile beneficiarului, astfel încât acesta să fie declarat inapt pentru satisfacerea serviciului militar.

Investigațiile ulterioare au scos la iveală și alte episoade infracționale, ceea ce a determinat pornirea a încă trei cauze penale pentru corupere pasivă. Potrivit probelor acumulate, medicul oftalmolog, împreună cu o asistentă medicală, ar fi instituit un mecanism ilegal de percepere a banilor de la pacienți pentru omiterea sau modificarea informațiilor privind deficiențele depistate în cadrul examinărilor oftalmologice. Astfel s-a stabilit o practică repetitivă, prin care diferite persoane ar fi fost favorizate în schimbul unor plăți necuvenite, fapt ce indică existența unor fapte de corupție cu caracter sistemic”, informează CNA.

Medicul a fost reținut pentru 72 de ore. Totodată, ofițerii CNA au efectuat percheziții în unele birouri ale instituției medicale și la domiciliile a patru persoane vizate în dosar, inclusiv la asistenta medicală suspectată de implicare în pretinderea și primirea banilor de la pacienți. Aceasta este cercetată în stare de libertate.

Urmărirea penală continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor cauzei, identificării tuturor persoanelor implicate și documentării întregii activități infracționale.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.