Cetățenii Republicii Moldova care muncesc în Republica Slovacă, precum și persoanele care au desfășurat activitate profesională în ambele state, vor putea beneficia de pensii pentru limită de vârstă, pensii de dizabilitate, prestații pentru accidente de muncă și boli profesionale, precum și pensii de urmaș.
În acest sens, Guvernul a aprobat astăzi ratificarea Acordului dintre cele două state în domeniul securității sociale, semnat la Bratislava la 26 martie 2026. Documentul prevede totalizarea perioadelor de asigurare realizate în Republica Moldova și Slovacia și transferul prestațiilor în statul de domiciliu al beneficiarului.
Astfel, fiecare stat va calcula și va achita pensia proporțional perioadelor de asigurare realizate pe teritoriul său, iar cetățenii care au muncit legal în Slovacia vor putea valorifica drepturile sociale dobândite, inclusiv după revenirea în Republica Moldova.
Menționăm că Republica Moldova are semnate 22 de acorduri de securitate socială, dintre care 18 sunt deja aplicate. Printre aceste state se numără și Italia, Grecia, Spania, Letonia, Franța, Elveția, Canada și Ucraina.






