VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Peisaj post-electoral cu pro-europeni răzlețiți

Cu puțin timp înaintea alegerilor locale, președintele Parlamentului și liderul PAS Igor Grosu a spus că după alegeri ar trebui să fie create coalțiții pro-europene în consiliile locale. Liderul PAS își dădea seama probabil că victoria partidului de guvernământ nu va fi covârșitoare, concludentă, indiscutabilă. Da, PAS a obținut 300 de mandate de primar, dar primării avem în Moldova vreo 900, iar Partidul Socialiștilor a luat și el 144 de primării. Să nu uităm și de candidații independenți care au învins în 116 primării.

Așadar, PAS a învins, dar e o victorie cu un gust amar. Se dorea mai mult, unde mai pui că în orașele mari – Chișinău, Bălți, Ungheni, Florești ș.a. PAS a pierdut. E o situație în care aserțiunea domnului Grosu din ajunul alegerilor devine un soi de necesitate. E de domeniul evidenței că aceste coaliții locale ar întări vectorul pro-european. Dar de ce această coalizare nu putea fi făcută mai devreme? Și în ce măsură e posibilă ea acum?

Mă întreb pentru că liderul Platformei DA, Dinu Plângău, a fost la Vocea Basarabiei și a spus că într-o localitate consilierii PAS ar prefera să se alieze cu socialiștii și cu reprezentanții lui Nichiforciuc, nu cu cei din Platforma DA. S-ar putea să fie o eroare, și chiar sună ciudat, dar chiar dacă Dinu Plângău a spus un neadevăr, te întrebi în ce măsură o re-apropiere dintre foștii coechipieri PAS și Platforma DA mai e posibilă. Sau să luăm CUB-ul. Liderul Igor Munteanu ne spune că formațiunea sa a câștigat 10 mandate de primar într-o luptă inegală și plină de derapaje. Și nu cumva domnul Munteanu se referea și la partidul de guvernământ?

Dar cum ar putea fi creată o coaliție pro-europeană în Consiliul Municipal Chișinău? Avem acolo câte 20 de consilieri MAN și PAS, 6 consilieri ai PSRM, 2 comuniști și câte un consilier de la Renaștere, Platforma DA și Partidul Nostru. Păi, nu prea are cu cine să se coalizeze PAS. Ar fi doar MAN-ul lui Ceban, la fel de numeros, care se vrea și el pro-european. Doar că propunerea lui Ceban către guvernare, aceea de a organiza împreună sărbătorile de iarnă, a fost respinsă de Igor Grosu. Așa că nu prea văd cum ar putea să apară o coaliție viabilă pro-europeană în CMC.

Avem deci un peisaj post-electoral pestriț, cu pro-europeni destul de răzlețiți. Să vedem ce se va întâmpla peste un an. Acolo miza va fi și mai serioasă.

Autor

  • Iulian Ciocan

    Este realizatorul și moderatorul emisiunii „Radiografia săptămânii, o trecere în revistă a subiectelor de actualitate cu invitați din zona culturii, și autor al rubricii „Antiteze”. Timp de 20 de ani a activat la Radio Europa Liberă, biroul din Moldova. Este scriitor, eseist.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.