Parlamentul European (PE) a votat miercuri, 19 aprilie, rezoluția referitoare la provocările cu care se confruntă Republica Moldova în care solicită și sancționarea oligarhilor fugari Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor pe motiv că aceștia încearcă să destabilizeze Republica Moldova în comun cu Rusia.
Potrivit rezoluției adoptată, PE solicită Uniunii Europene și statelor membre să extindă domeniul de aplicare al regimului mondial de sancțiuni al UE în materie de drepturi ale omului pentru a include sancționarea actelor de corupție care subminează securitatea, stabilitatea, ordinea constituțională și instituțiile democratice ale unei țări.
Eurodeputații mai solicită, în acest sens, ca UE și statele sale membre să instituie imediat sancțiuni împotriva celor care încearcă să destabilizeze Republica Moldova, să submineze securitatea, stabilitatea și ordinea constituțională a acesteia sau să corupă instituțiile sale politice și economice.
În acest context, PE invită UE să sancționeze personal oligarhii fugari Ilan Șor și Vladimir Plahotniuc și, dacă este cazul, să sancționeze întreprinderile și organizațiile lor politice.
De asemenea, parlamentul European invită statele și teritoriile gazdă respective să-i extrădeze pe Ilan Șor și pe Vladimir Plahotniuc pentru a putea fi judecați în Republica Moldova.
Anterior, oligarhii fugari Plahotniuc și Șor au fost incluși în lista de sancțiuni de către SUA și Marea Britanie.
Amintim că textul integral al rezoluției, adoptat cu 555 de voturi pentru, 49 împotrivă și 26 abțineri, susține că negocierile de aderare la UE cu Republica Moldova trebuie să înceapă până la sfârșitul anului 2023, în urma îndeplinirii celor nouă etape identificate de Comisia Europeană.