Patru persoane reținute pentru gestionarea ilegală a deșeurilor periculoase și trucarea unei licitații la Moldelectrica

Patru persoane reținute, iar alte 6 persoane au fost citate pentru a fi audiate în calitate de bănuiți, în cadrul unei cauze penale ce vizează gestionarea ilegală a deșeurilor periculoase și prejudicierea intereselor unei întreprinderi de stat.

La 27 aprilie 2026, procurorii Secției combaterea infracțiunilor contra mediului din cadrul Procuraturii Generale, în comun cu ofițerii Centrul Național Anticorupție, au efectuat 24 de percheziții în care au fost ridicate documente și bunuri relevante cauzei.

- Advertisement -

Obiectul cauzei este reprezentat de trucarea unei licitații privind achiziția de către Î.S. „Moldelectrica” a serviciilor de colectare și valorificare a unor deşeuri periculoase. Acest fapt a făcut posibilă desemnarea drept câștigător a unui agent economic în lipsa autorizațiilor necesare în acest sens, fapt care a generat un pericol real pentru sănătatea populației și pentru componentele mediului, iar valoarea contractelor semnate cu agentul economic în circumstanțele sus descrise, depășește suma de 4 mln lei.

Procuratura Generală va informa opinia publică despre evoluția cauzei, cu respectarea principiului prezumției de nevinovăție a persoanelor vizate.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.