Patru bărbați care veneau din Ucraina au încercat să intre în R. Moldova, prin vama Vulcănești, cu 181 de mii de dolari ascunși în geci, pantaloni și sub centură.
Bărbații au fost reținuți în cadrul unei operațiuni a Serviciului Vamal, sub conducerea Procuraturii pentru Cauze Speciale. Suspecții au ales coridorul verde – „nimic de declarat.”
Totuși, funcționarii vamali din post au dispus efectuarea controlului fizic detaliat al mașinii și bunurilor transportate. Astfel, au fost depistate tăinuite de către bănuiți, în buzunarele din scurtă și pantaloni, precum și sub centura de la brâu, bani în sumă totală de 181.000 dolari.
La fața locului au intervenit ofițerii Departamentului antifraudă și conformare al Serviciului Vamal care, sub conducerea PCCOCS, au reținut mijloacele financiare și cinci telefoane ce aparțineau persoanelor. De asemenea, au fost reținuți cei patru bărbați – șoferul, un conațional în vârstă de 29 de ani, cât și pasagerii, trei conaționali cu vârstele de 22, 28 și 31 de ani.
Ulterior, ofițerii vamali au desfășurat cinci percheziții la domiciliile și în mijloacele de transport ale bănuiților, unii dintre aceștia fiind anterior cercetați și pentru organizarea migrației ilegale, furt, accidente.