Mitropolitul Basarabiei, ÎPS Petru, a transmis în Pastorala de Crăciun, un mesaj profund de pace, comuniune și responsabilitate creștină.
El a subliniat că Nașterea Domnului nu este o simplă comemorare a unui eveniment trecut, ci intrarea veșniciei în prezentul nostru, o deschidere a cerului către pământ, prin care întreaga creație este chemată la înnoire.
Mitropolitul Basarabiei a mai remarcat, în mesajul său de Crăciun, că Nașterea Domnului aduce o binecuvântare care depășește înțelegerea noastră. Aceasta așază pacea ca dar, nu ca simplă absență a conflictului, ci ca stare de comuniune cu Dumnezeu și cu aproapele.
„Nașterea Domnului ne cheamă să devenim și noi „peșteri” curate, în care Hristos să Se poată sălășlui. Să întâmpinăm acest mare praznic cu inimă împăcată, cu brațele deschise și cu sufletele luminat de rugăciune. Să fim unii lângă alții, purtându-ne poverile în dragoste, pentru ca bucuria Crăciunului să nu rămână doar o emoție trecătoare, ci să se prefacă într-un mod de viață. Fie ca Pruncul născut în Betleem să aducă pace familiilor, întărire celor încercați și nădejde celor deznădăjduiți. Fie ca binecuvântarea Sa să se reverse peste Basarabia noastră, peste clerul și credincioșii ei, dăruindu-ne unitate, statornicie și roadă bună în toate”, a transmis ÎPS Petru.
Mai jos redăm textul integral al Pastoralei de Crăciun a Mitropolitului Basarabiei, ÎPS Petru:
„Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel” (Isaia 7, 14)
„În această profeţie se cuprinde taina pe care astăzi, și an de an, o prăznuim cu cutremur şi cu bucurie. Dumnezeu Se face Om, Cel necuprins Se lasă cuprins, Cel fără de început intră în istorie, pentru ca istoria omului să fie mântuită.
Naşterea Domnului nu este o simplă comemorare a unui eveniment trecut, ci intrarea veşniciei în prezentul nostru, o deschidere a cerului către pământ, prin care întreaga creaţie este chemată la înnoire. În peştera Betleemului ni se descoperă o iubire care Se dăruieşte.
Pruncul culcat în iesle vine în mijlocul nostru ca să ne vindece rănile păcatului prin smerenia și dragostea Sa. De aceea, Biserica Îl cântă și slăvește cu uimire: „Fecioara astăzi, pe Cel mai presus de fiinţă naşte şi pământul peştera Celui Neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc şi magii cu Steaua călătoresc. Că pentru noi s-a născut Prunc Tânăr, Dumnezeu, Cel mai înainte de veci.” (Condacul Naşterii Domnului).
„Astăzi” nu este doar o indicaţie temporală, ci un cuvânt al actualităţii veşnice: astăzi Se naşte Hristos în viaţa lumii, astăzi Se oferă omului posibilitatea de a lucra desăvârșirea.
Sfântul Ioan Evanghelistul aşază temelia teologică a acestei sărbători prin cuvinte de o adâncime inexprimabilă: „Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi.” (Ioan 1, 14). Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu ne mântuieşte de la distanţă, ci intrând în condiţia noastră, asumându-Şi fragilitatea firii omeneşti, afară de păcat. În Pruncul din Betleem se întâlnesc cerul şi pământul, veşnicia şi clipa, slava dumnezeiască şi vocația omenească.
De aceea, Sfântul Maxim Mărturisitor tâlcuieşte această minune spunând că: „Pentru aceea S-a făcut Fiu al Omului și Om Dumnezeu-Cuvântul, Fiul lui Dumnezeu și Tatăl, ca să facă dumnezei și fii a lui Dumnezeu pe oameni.”¹
Așadar, Naşterea Domnului aduce cu sine o binecuvântare care depăşeşte înţelegerea noastră. Ea aşază pacea ca dar, nu ca simplă absenţă a conflictului, ci ca stare de comuniune cu Dumnezeu şi cu aproapele. Îngerii vestesc păstorilor: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2, 14).
Pacea care se naşte în noaptea Betleemului izvorăşte din prezenţa lui Hristos şi se prelungeşte în inimile celor care Îl primesc. Pentru aceea, această sărbătoare nu poate fi trăită autentic fără întoarcere lăuntrică, fără pocăinţă şi fără dorinţa sinceră de a ne lăsa schimbaţi de harul lui Dumnezeu.
Taina Naşterii Domnului ne descoperă, totodată, sfinţenia familiei. Fiul lui Dumnezeu Se naşte într-o familie, asumând ascultarea şi creşterea firească în casa din Nazaret. Maica Domnului, prin curăţia şi disponibilitatea ei deplină faţă de voia lui Dumnezeu, devine poarta prin care mântuirea intră în lume. Dreptul Iosif, prin ascultarea şi fidelitatea sa, arată că adevărata paternitate se trăieşte în responsabilitate şi jertfă.
Din acest motiv, Sfântul Grigorie de Nazianz ne învață că „ceea ce nu este asumat nu este vindecat”², înțelegând că prin asumarea vieţii de familie, Hristos vindecă şi sfinţeşte relaţiile dintre oameni.
În acest duh, Biserica priveşte cu responsabilitate şi cu multă nădejde către anul care vine, rânduit de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca An Omagial al pastoraţiei familiei creştine şi An Comemorativ al sfintelor femei din calendar.
Mironosiţele, muceniţele, cuvioasele, soţiile şi mamele sfinte din neamul nostru sunt chipuri ale credinţei trăite în discreţie, fidelitate şi jertfă. Ele ne-au arătat în chip desăvârșit că sfinţenia nu este rezervată unor situaţii excepţionale, ci se naşte din împlinirea zilnică a poruncilor lui Dumnezeu.
Mama creştină este inima familiei şi prima catehetă a copilului. Prin rugăciunea ei, prin cuvântul rostit cu blândeţe şi prin exemplul vieţii, ea aşază temelia credinţei în sufletul celor mici. În acest sens, femeia creştină este chemată să fie purtătoare de viaţă şi de sens, asemenea Maicii Domnului, care a păstrat şi a adâncit în inimă toate cele bineplăcute ale lui Dumnezeu.
Sfântul Ioan Gură de Aur ne mai arată că „nimic nu este mai puternic decât o mamă care se roagă”³, pentru că rugăciunea ei se uneşte cu dragostea şi cu responsabilitatea pentru cei cărora le-a dăruit viață
Trăim însă într-o societate marcată de fragmentare şi nesiguranţă, în care multe familii se destramă pentru că nu mai au ca temelie Evanghelia lui Hristos. Relativizarea valorilor, individualismul accentuat şi lipsa dialogului în caminul familial subminează comuniunea dintre soţi şi dintre părinţi şi copii.
În acest context, Naşterea Domnului devine un apel la reîntoarcere la casa zidită pe stânca credinţei, la rugăciunea comună, la asumarea jertfei ca mod de existenţă. Familia care Îl primeşte pe Hristos devine spaţiu de vindecare şi de împlinire, o „biserică mică” în care se învaţă iubirea şi iertarea.
Mitropolia Basarabiei îşi asumă această misiune nu doar prin cuvânt, dar mai ales prin faptă. Prin Misiunea Socială „Diaconia” şi prin numeroasele iniţiative sociale din parohii, Biserica este aproape de cei aflaţi în nevoie: copii lipsiţi de sprijin, mame singure, familii încercate şi bătrâni rămaşi fără ajutor. Această lucrare filantropică fiind o prelungire firească a Liturghiei în viaţa concretă a oamenilor, așa cum subliniază Sfântul Apostol Iacov: „Credinţa, dacă nu are fapte, este moartă în ea însăşi” (Iacov 2, 17).
Preaiubit popor al lui Dumnezeu,
Privind spre anul ce vine, aducem aminte că între sfintele femei canonizate în anul acesta de către Sfântul Sinod se află şi Sfânta Mărturisitoare Blandina de la Iaşi, cu ziua de prăznuire la 24 mai, originară din Basarabia. Mărturia ei se adaugă unei pleiade de cuvioşi, mucenici şi mărturisitori pe care acest pământ i-a dăruit Bisericii, arătând că Basarabia nu este doar un spaţiu al suferinţei istorice, ci şi un pământ roditor de sfinţenie.
În acelaşi timp, anul 2026 a fost proclamat de către Arhiepiscopia Chișinăului drept Anul omagial „Mitropolitul Antonie Plămădeală”, ierarh de aleasă ţinută duhovnicească şi intelectuală, fiu al Basarabiei şi slujitor devotat al Bisericii şi al neamului.
Cinstirea memoriei sale este o datorie morală şi eclezială, izvorâtă din iubirea sa deplină şi statornică faţă de Biserică şi faţă de neamul românesc de pe ambele maluri ale Prutului, cărora şi-a închinat întreaga viaţă.
Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,
Naşterea Domnului ne cheamă să devenim şi noi „peşteri” curate, în care Hristos să Se poată sălăşlui. Să întâmpinăm acest mare praznic cu inimă împăcată, cu brațele deschise şi cu sufletele luminat de rugăciune. Să fim unii lângă alţii, purtându-ne poverile în dragoste, pentru ca bucuria Crăciunului să nu rămână doar o emoţie trecătoare, ci să se prefacă într-un mod de viaţă.
Fie ca Pruncul născut în Betleem să aducă pace familiilor, întărire celor încercaţi şi nădejde celor deznădăjduiţi. Fie ca binecuvântarea Sa să se reverse peste Basarabia noastră, peste clerul şi credincioşii ei, dăruindu-ne unitate, statornicie și roadă bună în toate”.
