VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Pașaportul Republicii Moldova va putea fi perfectat mult mai ușor și rapid

Procedura de solicitare a paşaportului Republicii Moldova a fost simplificată considerabil, în urma unui șir de modificări ale actelor legislative, anunță Agenția Servicii Publice.

Astfel, potrivit prevederilor actuale, la depunerea cererii pentru perfectarea unui pașaport nu este obligatorie prezentarea documentelor de stare civilă, inclusiv în cazul eliberării paşaportului pentru copil, doar dacă nu au intervenit schimbări în starea civilă şi în datele cu caracter personal ale părinţilor sau în datele cu caracter personal ale copilului.

De asemenea, nu mai este obligatorie prezentarea buletinului de identitate pentru persoanele cu vârsta de peste 16 ani.

Între timp, în perioada estivală, Agenția Servicii Publice anunță că atestă o creștere semnificativă a numărului cererilor de eliberare a pașaportului cetățeanului RM. Pentru a  nu pierde timpul, stând în rând la ghișee, oamenii sunt îndemnați să se programeze la subdiviziunile teritoriale ale ASP.

Acest lucru poate fi făcut online, accesând www.asp.gov.md sau prin intermediul Call-centrului, 14 909.

Cererea pentru eliberarea paşaportului cetăţeanului Republicii Moldova poate fi depusă la orice centru multifuncțional al Agenţiei Servicii Publice, iar în străinătate – la orice misiune diplomatică sau oficiu consular.

Plata pentru serviciile de perfectare a pașaportului se poate face online, de pe orice dispozitiv mobil, conectat la rețeaua internet, prin intermediul serviciului guvernamental de plăți electronice (MPay).

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.