VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Partidul Irinei Vlah, retras din cursa electorală

Partidul „Inima Moldovei”, condus de Irina Vlah, nu va putea participa la alegerile parlamentare din 28 septembrie, după ce Comisia Electorală Centrală (CEC) a anulat astăzi înregistrarea membrilor acestei formațiuni în calitate de candidați la scrutin în cadrul Blocului Electoral Patriotic.

Decizia CEC a fost luată astăzi în baza hotărârii Curții de Apel Centru, care a dispus suspendarea activității partidului condus de Irina Vlah, pentru o perioadă de 12 luni.

- Advertisement -

Raportorul proiectului, Pavel Postica, a prezentat măsurile la care este supusă formațiunea politică în baza deciziei instanței.

În perioada limitării activității partidului politic, acestuia îi este interzisă participare individuală sau în comun la alegeri sau referendumuri, producerea, furnizarea, distribuirea și difuzarea publicității politice, fondarea mijloacelor de informare în masă, organizarea întâlnirilor la mitinguri, demonstrații, pichetări și alte acțiuni publice. De asemenea, acestuia i se interzice folosirea tuturor tipurilor de depuneri bancare, cu excepția cazurilor când sunt necesare decontări cu contractanții, decontări aferente îndeplinirii contractelor individuale de muncă, pentru repararea prejudiciilor cauzate prin acțiunile partidului politic, precum și decontări pentru plata impozitelor, taxelor și amenzilor”, a declarat vicepreședintele CEC.

De cealaltă parte, reprezentanții formațiunii au declarat că decizia Curții de Apel Chișinău a fost atacată la Curtea Supremă de Justiție și a cerut ca acest subiect să fie amânat până la o decizie definitivă.

Menționăm că, ieri, Curtea de Apel Centru a decis suspendarea activității Partidului „Inima Moldovei” pentru o perioadă de 12 luni.

Se întâmplă după ce, la mijlocul lunii septembrie, Comisia Electorală Centrală a sesizat Ministerul Justiției că în privința formațiunii există suspiciuni rezonabile de finanțare ilegală din exteriorul R. Moldova. Ulterior, Ministerul Justiției a formulat o cerere de chemare în judecată prin care a solicitat Curții de Apel Centru să dispună limitarea activității partidului până la soluționarea cauzei în fond.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.