Parlamentul se întrunește mâine în ședință: Ce proiecte sunt pe agendă

Deputații se întrunesc mâine, 17 septembrie, în ședința plenară a Parlamentului. Biroul permanent al Legislativului a aprobat suplimentul la ordinea de zi a ședințelor plenare din această săptămână.

Potrivit unui comunicat al Parlamentului, au fost propuse spre examinare patru proiecte de lege care vizează armonizarea legislației naționale cu standardele UE. Inițiativele legislative se referă la cooperarea polițienească internațională, precum și la schimbul de rezultate ale analizelor ADN cu alte state, pentru a preveni, descoperi și investiga infracțiuni grave, în special în cazurile transfrontaliere.

- Advertisement -

Deputații vor mai examina un proiect de lege care se referă la gestionarea substanțelor chimice, fiind propuse reguli mai clare de clasificare, etichetare și ambalare. Un alt proiect supus adoptării vizează modificarea Codului subsolului în vederea reglementării gestionării deșeurilor provenite din industriile extractive.

Pe agenda Parlamentului se regăsesc și două proiecte de hotărâre. Este vorba despre proiectul privind constituirea Grupului parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat și cel privind desemnarea președintelui Comisiei parlamentare speciale de monitorizare și control parlamentar asupra realizării politicii de reintegrare a Republicii Moldova. De asemenea, urmează a fi votată inițiativa legislativă pentru aderarea R. Moldova la Convenția internațională privind controlul sistemelor antivegetative dăunătoare de pe nave.

În lectura a doua vor fi examinate proiectele privind rectificarea bugetului de stat, a bugetului asigurărilor sociale de stat și a fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pentru anul 2026. Pe agendă mai figurează instituționalizarea Statului Major al Apărării, modificarea cadrului normativ privind securitatea aprovizionării cu produse petroliere și consolidarea răspunderii penale a persoanei juridice.

Totodată, va fi examinat proiectul de lege care prevede activarea cartelelor SIM preplătite doar cu un act de identitate, care a fost comasat cu proiectul de lege privind prevenirea escrocheriilor telefonice și a fraudelor prin comunicații electronice.

În prima lectură vor fi examinate inițiativele legislative privind reorganizarea Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” și cea privind modificarea cadrului normativ aferent domeniului sanitar-veterinar. Totodată, Parlamentul urmează să denunțe Acordul privind împrumutul interbibliotecar în cadrul Comunității Statelor Independente.

Săptămâna această, Parlamentul se va întruni în ședințe plenare pe 17 și 18 septembrie. Joi, ședința va începe la ora 13:00.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.