VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Parlamentul se întrunește joi în ședință: Rectificări bugetare, reforme legislative și ratificări internaționale pe agendă

Joi, 19 iunie 2025, deputații se vor reuni în ședință plenară, începând cu ora 11:00, pentru a examina un set amplu de proiecte legislative, potrivit suplimentului la ordinea de zi aprobat de Biroul permanent al Parlamentului.

În prima lectură  vor fi discutate proiectele de rectificare bugetară pentru anul 2025, proiectul de lege privind distincțiile de stat ale Republicii Moldova, proiectele de modificare a Codului serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova, a Codului fiscal, a Legii privind transmiterea cu titlu gratuit a locuințelor pentru participanții la lichidarea consecințelor avariei de la Centrala Atomoelectrică Cernobâl și a Legii privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova.

- Advertisement -

În lectura a doua parlamentarii vor dezbate inițiativa legislativă ce vizează anularea datoriilor vamale și a penalităților aferente importului mijloacelor de transport destinate persoanelor cu dizabilități locomotorii. Iar în lectura a treia vor fi examinate proiectul de modificare a Legii cu privire la gazele naturale și proiectul ce vizează susținerea economiei digitale și a serviciilor electronice.

Deputații urmează să examineze trei proiecte de lege pentru armonizarea legislației naționale cu legislația UE. Este vorba despre proiectul de lege cu privire la medicamente, proiectul de modificare a Legii cu privire la publicitate, dar și proiectul care vizează standardizarea, acreditarea și evaluarea conformității.

Parlamentul urmează să ratifice un amendament la Acordul de finanțare cu Asociația Internațională pentru Dezvoltare, care va asigura cadrul legal pentru finanțarea adițională a Proiectului „Învățământul superior” și extinderea termenului de implementare a acestuia în țara noastră până la data de 31 decembrie 2029. De asemenea, va mai fi ratificat un amendament la Acordul de împrumut cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare în vederea realizării proiectului „Sistemul termoenergetic al municipiului Bălți”, faza II.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.