În prima sesiunea parlamentară din acest an, comisiile permanente ale Parlamentului s-au întrunit în 249 de ședințe. În cadrul acestora au fost aprobate 1063 de rapoarte, corapoarte și avize.
Potrivit statisticii legislativului, în această perioadă, membrii comisiilor parlamentare au aprobat 350 de rapoarte și 95 de corapoarte. Totodată, 618 proiecte de acte normative au fost avizate de comisiile permanente.
Precizăm, comisiile reprezintă structuri ce examinează proiecte de acte legislative și propuneri legislative în vederea elaborării rapoartelor sau avizelor, efectuează anchete parlamentare, dezbat și hotărăsc asupra altor probleme, inclusiv din însărcinarea Președintelui Parlamentului sau a vicepreședinților.