Parlamentul R. Moldova și Senatul României, pași spre aprofundarea cooperării

Președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu, s-a întâlnit astăzi, 9 martie, cu vicepreședintele Senatului de la București, Mihai Coteț.

Părțile au discutat despre aprofundarea cooperării bilaterale parlamentare în contextul parcursului european al Republicii Moldova.

- Advertisement -

În cadrul discuțiilor a fost împărtășită experiența României în elaborarea și aplicarea regulamentelor de organizare și funcționare a Senatului, care poate servi drept model pentru optimizarea procedurilor interne ale Parlamentului Republicii Moldova, în acord cu standardele UE.

De asemenea, cei doi oficiali au discutat și despre cooperarea în cadrul proiectului de twinning prin care Parlamentul României contribuie, alături de alte parlamente ale statelor membre, la întărirea capacității instituționale a Parlamentului Republicii Moldova și a rolului său in procesul de aderare la UE.

Interlocutorii au făcut un schimb de opinii asupra situației actuale din regiune și la nivel internațional, subliniind importanța rezilienței democratice și a consolidării statului de drept în contextul provocărilor de securitate.

De asemenea, a fost reconfirmat „sprijinul constant al României pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, inclusiv prin proiecte de cooperare sectorială și prin implicarea activă a Parlamentului României în inițiative menite să susțină reformele interne de la Chișinău”.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.