VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Parlamentul European a decis să suspende ratificarea acordului comercial cu SUA

Parlamentul European a decis să suspende procesul de ratificare a acordului comercial între Uniunea Europeană și SUA, ca urmare a recentelor amenințări din partea președintelui american Donald Trump, au confirmat marți principalele grupuri politice europarlamentare.

Există un „acord majoritar” al grupurilor politice pentru a îngheța acordul comercial încheiat anul trecut între Statele Unite și UE, a dat asigurări lidera grupului S&D, Iratxe Garcia Perez, în fața jurnaliștilor.

- Advertisement -

Grupul Partidului Popular European (PPE), cel mai numeros din Parlamentul European, a confirmat suspendarea discuțiilor referitoare la acest acord. Încheiat în vara anului trecut, el prevede taxe vamale de 15% asupra exporturilor europene către SUA și suprimarea taxelor în ceea ce privește exporturile americane către Uniunea Europeană, transmite Agerpres.

A nu le permite companiilor americane să aibă acces fără taxe vamale la piața europeană este un instrument foarte puternic”, a dat asigurări marți liderul grupului PPE, germanul Manfred Weber.

Este o pârghie extrem de solidă. Nu cred că întreprinderile vor fi de acord să renunțe la piața europeană”, a subliniat, la rândul său, eurodeputata franceză Valerie Hayer, lidera grupului europarlamentar Renew Europe.

În schimb, o parte a extremei drepte s-a pronunțat contra înghețării acestui acord. „Credem că este o greșeală”, a indicat co-liderul grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR) Nicola Procaccini.

Grupul europarlamentar „Patrioți pentru Europa”, prezidat de francezul Jordan Bardella, s-a declarat favorabil „suspendării” acestui acord.

Înghețarea discuțiilor din interiorul Parlamentului European împiedică ratificarea acordului și, implicit, aplicarea sa.

Donald Trump a amenințat sâmbătă mai multe țări europene: Danemarca, Norvegia, Suedia, Franța, Germania, Regatul Unit, Olanda și Finlanda, că le va impune tarife vamale suplimentare până când va fi încheiat „un acord pentru vânzarea completă și integrală a Groenlandei”. Această suprataxă, de 10%, va deveni efectivă din 1 februarie și ar putea ajunge la 25% la 1 iunie acest an, a declarat liderul american.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.