Deputații din Parlamentul Regatului Unit au respins propunerea de interzicere a utilizării rețelelor de socializare de către copiii sub 16 ani. Inițiativa, susținută anterior în Camera Lorzilor și de mai multe persoane publice, printre care actorul Hugh Grant, a fost respinsă în Camera Comunelor cu 307 voturi împotrivă și 173 pentru.
Susținătorii unei interdicții, inspirate de modelul australian, au afirmat că părinții se confruntă cu o „situație imposibilă” din cauza riscurilor online la care sunt expuși copiii. Pe de altă parte, organizații precum National Society for the Prevention of Cruelty to Children au avertizat că o astfel de măsură i-ar putea împinge pe adolescenți către zone nereglementate ale internetului.
Totuși, parlamentarii au susținut acordarea unor competențe suplimentare guvernului. Astfel, secretarul de stat pentru științe ar putea, pe viitor, să restricționeze sau chiar să interzică accesul copiilor la anumite platforme de socializare sau la roboți de chat.
Între timp, guvernul britanic a lansat o consultare publică pentru a analiza posibile măsuri de protecție online pentru copii, inclusiv introducerea unei vârste minime pentru utilizarea rețelelor sociale și limitarea funcțiilor considerate generatoare de dependență, precum redarea automată a conținutului. Proiectul de lege privind bunăstarea copiilor și școlile urmează să fie reexaminat în Camera Lorzilor înainte de adoptarea finală.






