VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Parlamentul a ratificat acordul proiectului liniei electrice ce va interconecta orașele Bălți și Suceava

O linie electrică aeriană 400 kV va interconecta localitățile Bălți și Suceava. Aceasta are scopul de a crește securitatea energetică a țării noastre și va fi construită cu suportul partenerilor externi. Parlamentul a ratificat, în ședința de astăzi, Acordul de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare privind realizarea Proiectului „Interconectarea rețelelor de energie electrică dintre Republica Moldova și România, faza II”.

Acordul de împrumut prevede contractarea unui credit de 30,8 milioane de euro, ceea ce constituie 40 % din valoarea totală a proiectului. Împrumutul va fi acordat pentru o perioadă de 18 ani, cu o perioadă de grație de 4 ani. Încă 30,8 milioane de euro vor fi alocate de Banca Europeană de Investiții, în baza unei decizii de realocare din contul Acordului de împrumut contractat anterior, pentru implementarea primei faze a proiectului. De asemenea, Republica Moldova va beneficia de un grant de 15,4 milioane de euro, alocat de Uniunea Europeană prin intermediul Platformei de Investiții de Vecinătate.

Astfel, Proiectul „Interconectarea rețelelor de energie electrică dintre Republica Moldova și România, faza II” are un buget total de 77 milioane de euro. Banii sunt destinați pentru punerea în funcțiune a unei noi interconexiuni dintre Republica Moldova și România, prin construcția liniei electrice aeriene de transport a energiei electrice cu tensiunea de 400 kV. Aceasta va face legătura dintre municipiile Bălți și Suceava. De asemenea, va fi reconstruită și stația electrică Bălți 400 kV. Proiectul mai prevede reabilitarea unor segmente de rețele electrice de transport de pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv prin înlocuirea elementelor de comutație și protecție și a transformatoarelor electrice.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.