Povestea fermierului Vasile Munteanu a început în clasa a 8-a. Atunci a descoperit pasiunea pentru creșterea oilor. Tot atunci a achiziționat primele sale animale. Nopțile nedormite le-a petrecut studiind și învățând despre practicile în creșterea și îngrijirea oilor. Efortul nu a fost în zadar. Acum are o sursă stabilă de venit. Ajuns la maturitate, Vasile a înțeles că succesul în domeniul său nu vine doar din muncă asiduă, ci și dintr-o înțelegere profundă a științei.
VASILE MUNTEANU: Aici avem oițele care deja au fătat. Aici avem oile care urmează să fete. În mare parte vânzările se fac pe livrare. Oamenii comandă prealabil carne de miel, brânză, caș. Asta e o pasiune a mea de mic copil. de mic eram foarte pasionat de oi. În clasa a 8-a mama era în Italia, mi-a trimis vreo 800 de euro să-mi cumpăr calculator, a vrut să facă ministru din mine cred. Eu mi-am cumpărat oi în clasa a 8-a împreună cu tata, am luat atunci vreo 70 de oi.
Vasile Munteanu a plecat în Germania pentru a face bani și obține experiență ca să poată deschide o afacere în Republica Moldova. VASILE MUNTEANU: M-am dus în Germania în 2016, pentru asta și m-am dus, să fac bani și să pornesc o fermă cum trebuie. Plus trebuia să capăt experiență. Totuși am ales să vin acasă, pentru că e țara noastră. Nu poți să stai toată viața peste hotare. Oricum scopul a fost să ne ducem pe câțiva ani. Vai, dar câte nopți nedormite, vai. Câte studii, câte video de prin toate țările, cât am tradus, cât am citit, mamă. Nu poți crește oaie până tu nu înțelegi. Nu te poți ocupa într-un domeniu până când tu nu-l înțelegi, până nu faci experimente.
Antreprenorul consideră că pentru a deschide o afacere este nevoie de pasiune și cunoștințe. Mesajul său clar către tineri este să privească dincolo de provocări, să valorifice fiecare oportunitate și să fie motorul schimbării în țară. VASILE MUNTEANU: Aș vrea să stimulăm chestia asta ca oamenii să se întoarcă acasă. Să fim mai mulți cu idei pentru a dezvolta țara. E nevoie de oameni competenți și anume pentru moldovenii aceștia care critică, dar critică la greu, că e o bortă. O bortă va fi atât timp cât tu vei avea așa o gândire, atât timp cât nu se va schimba gândirea despre țară și cât timp nu se va ocupa de lucru, nu vor fi schimbări.