VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Parcursul european al R. Moldova, discutat de președinta Maia Sandu și parlamentari din Lituania

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi, 24 februarie, o întrevedere cu o delegație a Parlamentului Lituaniei, aflată în vizită oficială la Chișinău.

Părțile au discutat despre consolidarea cooperării bilaterale, dar și despre sprijinul oferit Republicii Moldova de către Lituania. Totodată, parlamentarii lituanieni au reiterat susținerea Legislativului de la Vilnius pentru avansarea procesului de aderare al Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

- Advertisement -

Interlocutorii au mai vorbit și despre securitatea regională și rezistența remarcabilă a Ucrainei, precum și despre importanța cooperării strânse între statele europene pentru consolidarea rezilienței democratice.

De asemenea, președinta Maia Sandu a mulțumit deputaților lituanieni pentru sprijinul consecvent oferit Republicii Moldova, inclusiv la nivel european.

Menționăm că o delegație a membrilor Comitetului pentru afaceri externe din Seimasul Lituaniei efectuează, în perioada 23–25 februarie, o vizită în Republica Moldova.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.