VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Palatul Republicii, gazda celei de-a cincea reuniuni a Platformei de Parteneriat pentru R. Moldova. La Chișinău au ajuns 65 de delegații din străinătate

La Chișinău se desfășoară astăzi cea de-a V-a ediție a Conferinței Ministeriale a Platformei de parteneriat pentru Republica Moldova. La eveniment participă 65 de delegații, conduse de miniștri, viceminiștri și secretari de stat din țările partenere, alături de reprezentanți ai corpului diplomatic și ai organizațiilor internaționale.

Evenimentul a fost deschis de premierul Dorin Recean, după care președintele Maia Sandu a susținut un discurs principal în care a subliniat obiectivele și prioritățile generale ale țării.

„Ziua de 17 septembrie va fi dedicată unui mesaj comun: o Moldovă europeană, sigură și prosperă, iar prietenii Moldovei vor contribui la acest efort comun în cadrul Platformei de Parteneriat”, transmite Guvernul într-un comunicat.

La începutul evenimentului, vor fi semnate memorandumuri de înțelegere și acorduri financiare cu diverse organizații, precum Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, USAID – Agenția Americană pentru Dezvoltare Internațională, precum și parteneri din Germania, Uniunea Europeană, Norvegia, Canada și alte instituții.

În cadrul platformei vor fi patru grupuri de lucru: justiție, anticorupție și securitate; energie, eficiență energetică și mediu; dezvoltarea economică durabilă și infrastructura strategică; reforma administrației publice și management-ul finanțelor publice.

Cea de-a patra ediție a platformei s-a desfășurat în octombrie 2023 tot la Chișinău, cu participarea a 57 de delegații din peste 30 de țări și organizații internaționale. Platforma a fost creată în martie 2022 de România, Franța și Germania, pe fondul crizei energetice și a valului de refugiați din Ucraina.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.