VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Organizatorul ”pelerinajelor” preoților la Moscova și consilierul Victoriei Furtună, arestat de SBU în Ucraina

Dmitri Chistilin, organizator al ”pelerinajelor” preoților Mitropoliei Moldovei în Federația Rusă, care s-a ocupat de mai multe operațiuni ale forțelor ruse pe teritoriul R. Moldova și s-a ocupat de campania electorală a Victoriei Furtună, a fost reținut de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) după expulzarea acestuia de pe teritoriul statului nostru.

Potrivit unui comunicat al SBU, reținerea celui numit inclusiv ”ideologul Kremlinului pentru agresiunea armată a Federației Ruse” a fost efectuată cu ajutorul autorităților din R. Moldova. Chistilin este pus sub acuzare pentru trădare de patrie și de justificarea agresiunii armate a Rusiei împotriva Ucrainei, inclusiv glorificarea ocupanților. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă închisoare pe viață în Ucraina și confiscarea tuturor bunurilor deținute, scrie deschide.md.

SBU mai notează că Chistilin este asistentul fostului consilier al lui Putin, Serghei Glaziev, unul dintre principalii ”moderatori” ai anexării Crimeei, precum și a regiunilor Donețk și Lugansk. Chistilin a fost implicat și în elaborarea ”Strategiei războiului informațional,” care justifica invazia la scară largă a Rusiei în Ucraina.

Între 2016 și 2024, Chistilin a pregătit pentru Kremlin o serie de ”materiale analitice” în care susținea agresiunea armată a Rusiei și ”integrarea” regiunilor temporar ocupate ale Ucrainei în componența Rusiei.

Ajutând serviciile speciale ruse, el a devenit autorul multor publicații menite să desfășoare diversiuni informaționale împotriva Ucrainei. De asemenea, Chistilin a participat activ la promovarea intereselor Kremlinului în afara Rusiei. Printre altele, el a organizat interferențe în procesele electorale din țările Europei de Est și Centrale în favoarea Moscovei.

Acționând aparent în numele societății civile ucrainene, Chistilin a participat la organizarea așa-numitelor ”mese rotunde” în țările europene. În timpul acestor evenimente, el răspândea narațiuni pro-Kremlin, încercând să reducă sprijinul oferit Ucrainei de partenerii occidentali.

În prezent, sunt documentate fapte referitoare la sprijinul său pentru serviciile de informații militare ale Rusiei, în special în crearea mecanismelor de evitare a sancțiunilor impuse împotriva Rusiei.

Amintim că, ieri, Deschide.MD a publicat o investigație care îl demasca pe omul din spatele ”pelerinajelor” preoților Mitropoliei Moldovei în Federația Rusă, la comanda grupării Șor și Patriarhiei Ruse. De asemenea, Chistilin, un bun prieten al mai multor fețe bisericești din R. Moldova, inclusiv al episcopilor Marchel și Nicolae Roșca, i-a convins pe preoți să adune semnături în susținerea candidaturii Victoriei Furtună, ocupându-se și de campania sa electorală.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.