Operatorul public ucrainean al centralelor nucleare Energoatom a denunţat marţi într-un comunicat un atac cibernetic rus „fără precedent” împotriva site-ului său, precizând că funcţionarea acestuia nu a fost perturbată, transmite Agerpres.
„Pe 16 august 2022 a avut loc cel mai puternic atac cibernetic de la începutul invaziei ruse împotriva site-ului oficial al Energoatom. Site-ul a fost atacat de pe teritoriul Rusiei”, a declarat operatorul pe Telegram.
Grupul rus „Armata cibernetică a poporului” a utilizat 7,25 milioane de roboţi de internet care au atacat site-ul Energoatom timp de trei ore, a dat asigurări compania ucraineană, potrivit căreia această încercare de piratare „nu a avut un impact considerabil asupra activităţii site-ului Energoatom”.