VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Operațiunea „Iași-Chișinău”, reactivată în Transnistria: Reacția Chișinăului

Chișinăul a venit cu o reacție, după informațiile apărute în presa din regiunea transnistreană privind organizarea, de către structurile de la Tiraspol în colaborare cu Grupul Operativ al Trupelor Ruse, staționate ilegal în țară, a unei așa-numite reconstituiri a operațiunii Iași-Chișinău din cel de-al Doilea Război Mondial.

Într-un comunicat remis presei, Biroul Politici de Reintegrare subliniază că evenimentul, organizat abuziv pe malul râului Nistru, în raza orașului Tiraspol, implică aproximativ 16 unități de tehnică militară, 13 piese de artilerie, muniții oarbe și materiale pirotehnice.

- Advertisement -

„Aceste acțiuni unilaterale cu caracter militar desfășurate în perimetrul Zonei de Securitate, constituie o sfidare flagrantă a regimului special instituit pentru această zonă, subminând misiunea de menținere a păcii de pe Nistru”, se arată în comunicatul remis.

Delegația Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control, prin componenta sa în Comandamentul Militar Întrunit, a solicitat deplasarea observatorilor militari la fața locului pentru documentarea situației.

„Această solicitare regulamentară a fost blocată de către exponenții structurilor militare care reprezintă Tiraspolul și Federația Rusă. Delegația Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control condamnă ferm aceste provocări care pun în pericol stabilitatea și securitatea în regiune și cere încetarea imediată a oricăror acțiuni cu caracter militar în Zona de Securitate. Totodată, face apel la respectarea cu strictețe a angajamentelor asumate în cadrul Acordului din 21 iulie 1992 privind principiile reglementării paşnice a conflictului armat în regiunea transnistreană a Republicii Moldova”, se mai arată în comunicat.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.