VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Onoare pentru pompieri și salvatori de ziua lor. Profesioniștii fără zi de sărbătoare

Salvatorii, pompierii și angajații echipelor de intervenție marchează azi ziua lor profesională. Cu această ocazie Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a organizat azi „Gala Premianților ”, ceremonia oficială de menționare a salvatorilor și pompierilor, care s-au evidențiat prin activitatea ireproșabilă în misiuni de salvare-deblocare, în intervenții și în lichidarea consecințelor situațiilor excepționale în țara noastră, dar și peste hotare.

La evenimentul de decernare a mențiunilor a participat prim-ministrul Republicii Moldova, domnul Dorin Recean, conducerea Ministerului Afacerilor Interne, conducerea IGSU în frunte cu colonel Oprea Alexandru, precum şi partenerii fideli ai Inspectoratului.

Potrivit ministrului de Interne, Adrian Efros, aniversarea este o mândrie pentru a onora viața, „îndeosebi viața a celor 2296 de oameni salvați de pompieri în 2023”.

Șeful IGSU a declarat că în 2023 a fost atins obiectivul istoric pentru salvatorii și pompierii moldoveni datorită procesului de aderare a țării noastre la Mecanismul Protecției Civile al UE. Totodată, șeful IGSU a adus mulțumiri partenerilor externi, care contribuie la dezvoltarea instituției la standardele europene, autorităților publice localele, dar și subdiviziunilor MAI.

Oficialii au menționat 18 angajați ai Inspectoratului, care s-au remarcat pe parcursul anului 2023 în diverse misiuni și au dat dovadă de devotament curaj și sacrificiu în îndeplinirea obligațiunilor de serviciu.

În cadrul evenimentului cu titluri de onoare, diplome dar şi medalii au fost decernați cei mai buni specialiști din toate subdiviziunile IGSU din Republica Moldova. Lista nominațiilor a inclus titluri de cel mai bun pompier, salvator, scafandru, paramedic, dispecer și conducător al autospecialei de intervenție.

Cu un mesaj în cadrul evenimentului dedicat sărbătorii profesionale a salvatorilor şi pompierilor a venit și șefa statului, Maia Sandu.

„Mulțumesc tuturor celor care își riscă viața pentru ca noi să fim în siguranță. De Ziua Salvatorului, ne exprimăm recunoștința pentru miile de intervenții, operațiuni și misiuni, dar mai ales pentru cele peste 600 de vieți omenești salvate de la începutul anului. Le mulțumim familiilor voastre, căci știu că trăiesc întotdeauna cu grijă. Le mulțumim părinților voștri, care au crescut oameni empatici, cu dragoste față de aproape și cu dorința de a avea grijă de alți oameni. Vă mulțumim!”, a declarat Maia Sandu. 

Cu prilejul evenimentului, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a oferit distincții de stat unor angajați ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne. În decretul semnat de șefa statului se menționează că distințiile sunt conferite pentru îndeplinire ireproșabilă a datoriei de serviciu, precum și pentru profesionalism și spiritul de sacrificiu manifestate în circumstanțe excepționale.  

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.