Liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Igor Grosu, a anunțat că în următoarele zile va fi luată o decizie privind excluderea deputatei Olesea Stamate din fracțiunea parlamentară a formațiunii. Declarația a fost făcută joi, 11 aprilie, în cadrul unei conferințe de presă.
Potrivit lui Grosu, a avut loc o discuție în cadrul fracțiunii cu participarea Olesei Stamate, în care fiecare parte și-a prezentat poziția. Excluderea din fracțiune vine după ce aceasta a fost deja exclusă din partid, pe fondul unui scandal privind aplicarea Legii amnistiei din 2021.
Controversa a izbucnit după ce s-a aflat că mai multe persoane condamnate pentru crime deosebit de grave au fost eliberate în baza acestei legi și a unor amendamente ulterioare, susținute și votate inclusiv de deputații PAS. Olesea Stamate s-a numărat printre autorii inițiativei legislative.
Întrebat despre faptul că legea a fost votată și de alți deputați, Igor Grosu a declarat că inițiativa a pornit de la Olesea Stamate. Între timp, Curtea Constituțională a suspendat aplicarea prevederilor ce permit comutarea pedepsei de detenție pe viață în 30 de ani de închisoare. Parlamentul a adoptat recent o nouă lege care blochează posibilitatea de a reduce acest termen prin instanță.