VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Olesea Șevcenko: Ucraineni niciodată nu vor uita cât de mult i-au ajutat moldovenii. Împreună suntem mai puternici

Ucrainenii care locuiesc acum în R. Moldova niciodată nu vor uita cât de mult i-au ajutat moldovenii, cât de buni au fost cu ei. O declarație în acest sens a fost făcută de Olesea Șevcenko, soția ambasadorului Ucrainei la Chișinău, în cadrul unui interviu pentru Vocea Basarabiei. Olesea Șevcenko susține că cetățenii ucraineni vor deveni cei mai buni ambasadori ai Moldovei când vor ajunge înapoi acasă.

„Conaționalii noștri se află aici în siguranță și ei nu vor să plece mai departe.(…) Am vizitat foarte multe centre de plasament în care se află ucraineni, începând din luna aprilie și mai, când au început să construiască tabere de vară pentru copii și apoi au organizat toate structurile care le permit să învețe, au deschis multe clase cu calculatoare care dau posibilitate ucrainenilor să învețe în limba maternă, în limba lor, online cu școlile ucrainene. Mulți oameni au intrat în școlile din Moldova și în grădinițe și au posibilitatea să folosească asistența medicală gratuită, de aceea suntem foarte-foarte mulțumiți”, spune soția ambasadorului Ucrainei la Chișinău.

Olesea Șevcenko susține că ucrainenii se simt foarte comod în Republica Moldova deoarece avem tradiții și cultură foarte apropiate.

„Moldova ca țară foarte apropiată de noi, vecină, în care oamenii noștri se simt foarte comod, pentru că este aceeași mentalitate, este cultura foarte apropiată, suntem amestecați ca două naționalități, avem rude, avem sate în care trăiesc ucraineni în Moldova și moldoveni în Ucraina, noi nu suntem străini, noi am trăit pe pământul acesta secole întregi”, declară Olesea Șevcenko.

Soția ambasadorului ucrainean a îndemnat persoanele care emigrează, să învețe limba poporului din țara gazdă. Potrivit ei, dacă înțelegi limba și cultura unui popor, poți să înțelegi mentalitatea poporului frățesc, „te atrage și poezia, și muzica, și cântecul, și tot ce este legat de tradiții și cultură.”

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.