Secretarul de stat în domeniul transporturilor, Mircea Păscăluță, împreună cu omologul său din Romania, Irinel Ionel Scrioșteanu, au condus astăzi o ședință de lucru pentru pregătirea cererii de finanțare destinată construcției terminalului multimodal de la Ungheni, situat la stația Berești.
Cererea respectivă urmează să fie depusă la Comisia Europeană. La discuții au participat și reprezentanți ai autorităților din Republica Moldova și România care sunt implicați în implementarea acestui proiect.
După încheierea ședinței, oficialii au efectuat o vizită la stația feroviară Berești pentru a evalua amplasamentul propus și configurația tehnică a zonei unde urmează să fie ridicat terminalul.
De asemenea, ei au mers și pe șantierul Podului de Flori, constatând că „lucrările avansează conform calendarului stabilit, iar progresul este unul consistent”.
Terminalul multimodal de la Ungheni este un proiect strategic care va asigura conectarea Republicii Moldova la coridoarele de transport internațional, va consolida rolul statului ca nod logistic feroviar în regiune și va integra infrastructura R. Moldova în rețeaua Uniunii Europene.






