VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

O nouă instituție care va furniza fermierilor servicii de consultanță agricolă, creată în Moldova: Vor fi alocați 400.000 de dolari

În R. Moldova va fi creat un Centru de Consiliere Agricolă și Rurală, prin reorganizarea autorității publice „Centrul Metodic pentru Învățământ”. O decizie în acest sens a fost aprobată în cadrul ședinței Cabinetului de Miniștri.

Potrivit Guvernului, instituția va fi responsabilă de implementarea politicilor în domeniul consilierii agricole și rurale. 

Centrul se va focusa pe necesitățile fermierilor și va facilita accesul la informații tehnico-economice, financiare și manageriale. De asemenea, agricultorii vor beneficia de programe de formare și de dezvoltare rurală, iar, în acest scop, vor fi contractați consultanți individuali”, a subliniat viceprim-ministrul Vladimir Bolea. 

Circa 400.000 de dolari vor fi destinați înființării și operaționalizării Centrului – bani obținuți grație Acordului de împrumut semnat dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, pentru implementarea Proiectului ”Investiții, Guvernanță, Creștere și Reziliență în Agricultură (AGGRI). Prin crearea Centrului, Republica Moldova sporește nivelul de aliniere la obiectivele generale ale Politicii Agricole Comune și la îndeplinirea cerințelor în procesul de preaderare la Uniunea Europeană.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.