VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

O nouă dronă, descoperită într-o localitate din R. Moldova

O dronă a fost descoperită vineri, 6 februarie, în extravilanul satului Sofia din raionul Drochia, în direcția localității Lazo.

Poliția informează că perimetrul este asigurat, iar experții Secției tehnico-explozive urmează să examineze obiectul în detaliu.

- Advertisement -

Autoritățile reamintesc cetățenilor să nu se apropie de astfel de obiecte și să respecte solicitările oamenilor legii.

Menționăm că de la începutul războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, pe teritoriul Republicii Moldova au fost înregistrate mai multe incidente ce vizează drone sau fragmente de drone ajunse accidental în urma atacurilor din apropierea graniței.

Ultimul caz de acest fel a fost înregistrat pe 22 ianuarie, atunci când o dronă încărcată cu 50 de kilograme de explozibil a fost descoperită în grădina unei case nelocuite din satul Crocmaz, raionul Ștefan Vodă. Ulterior, dispozitivul a fost detonat în condiții de maximă siguranță.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.