O femeie de 34 de ani din Republica Moldova, victimă a traficului de persoane, a fost salvată din Grecia în cadrul operațiunii internaționale „Global Chain”.
În cadrul acestei operațiuni, investigația a fost inițiată de Centrul pentru Combaterea Traficului de Persoane al Inspectoratului Național de Investigații, în colaborare cu Direcția Cooperare Polițienească Internațională a IGP, INTERPOL și Europol.
Potrivit Poliției din Republica Moldova, victima a fost racolată prin intermediul rețelelor de socializare, fiind convinsă să plece în Grecia sub pretextul unei oportunități de întâlnire. După sosire, femeia ar fi fost constrânsă să presteze servicii sexuale.
La mai puțin de o săptămână de la plecare, aceasta a fost localizată de polițiștii din Republica Moldova. Prin cooperarea cu partenerii internaționali, autoritățile i-au asigurat protecția necesară și repatrierea în siguranță.
În prezent, principalul suspect este dat în urmărire, iar autoritățile continuă investigațiile împreună cu partenerii externi, existând suspiciuni privind implicarea unei rețele internaționale de proxenetism.
Menționăm că peste 1000 de persoane au fost arestate în 59 de țări în cadrul unei operațiuni internaționale de combatere a rețelelor de trafic de persoane, desfășurată pe cinci zile în Africa, Europa, Asia, America de Nord și America de Sud. În urma acțiunilor au fost identificate peste 2.000 de victime. Operațiunea, cu numele de cod „Global Chain”, a fost organizată de autoritățile din România și Austria, sub coordonarea Interpol, Europol, Ameripol și Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (Frontex).






