Autoritatea Națională de Integritate a inițiat controlul averii și al intereselor personale în privința Elenei Grițco, deputată a Partidului Nostru.
Controlul a fost inițiat în baza unei sesizări din 16 decembrie 2025, care vizează o posibilă încălcare a regimului juridic al declarării averii și intereselor personale. ANI precizează că în sesizarea respectivă este menționat faptul că „potrivit declarației pentru anul 2025, venitul cumulativ declarat este de aproximativ 112.000,00 lei, iar în anul 2024 a fost achiziționat un autoturism Skoda Octavia în valoare de 21.470 de euro. În declarație nu se regăsesc informații privind credite, împrumuturi, economii, conturi bancare sau alte surse de finanțare din care ar fi putut fi realizată această achiziție. Totodată, este indicat un apartament dobândit prin donație, cu un titlu juridic insuficient clarificat [……]”.
Astfel, în urma verificării prealabile a sesizării, inspectorul de integritate a constatat că „se atestă necesitatea de a stabili proveniența și capacitatea financiară de a forma economiile în numerar ce au fost indicate în declarațiile de avere și interese personale, având în vedere că Elena Grițco indică venituri modeste provenind din salarii și indemnizații”.
În acest context, inspectorul ANI a dispus inițierea controlului averii și al intereselor personale în privința Elenei Grițco, în vederea „verificării corespunderii veniturilor obținute în raport cu modificările patrimoniale suportate, precum și întru stabilirea provenienței și capacității financiare a acesteia de a forma economiile în numerar reflectate în Declarațiile de avere și interese”.






