O bază aeriană militară este în flăcări în regiunea Lipețk din sud-vestul Rusiei, la aproximativ 300 km distanță de frontiera cu Ucraina, într-o zonă vizată în cursul nopții de un atac masiv cu drone ucrainene, în urma căruia autorităţile regionale au instituit stare de urgenţă şi care a fost revendicat între timp de armata ucraineană, transmite Agerpres.
„Un incendiu s-a declanşat pe un teren al aviaţiei militare din regiunea Lipeţk”, au indicat agenţiile oficiale ruse de presă TASS şi RIA Novosti, citând Ministerul regional pentru Situaţii de urgenţă, fără să precizeze dacă incendiul a fost sau nu provocat de un atac ucrainean.
Atacul ucrainean cu drone, precum şi incendiul de pe aerodromul militar din regiunea Lipeţk au fost confirmate anterior de către guvernatorul acestei regiuni, Igor Artamonov, care a ordonat evacuarea a patru localităţi din zonă.
„O detonare a unor obiecte explozive a avut loc departe de clădirile civile. Toate serviciile de urgenţă sunt la faţa locului”, a scris Artamonov pe contul său de Telegram, adăugând că regiunea a suferit în noaptea de joi spre vineri un atac masiv cu drone, soldat cu cel puţin şase răniţi.
Transportul public în Lipeţk şi în zona adiacentă a fost suspendat şi au fost raportate pene de curent din cauza avariilor la o centrală electrică.
Guvernatorul le-a cerut cetăţenilor să se abţină de la postarea de fotografii şi înregistrări video ale avariilor produse de drone, „deoarece acestea ajută inamicul să corecteze direcţia şi precizia atacurilor sale”.
„Pe reţelele de socializare şi pe aplicaţia de mesagerie sunt difuzate apeluri de a părăsi Lipeţk. Aceste mesaje sunt trimise de inamic pentru a răspândi panica”, a avertizat el.