VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Numărul locuitorilor din regiunea transnistreană care solicită permis auto de model național, în creștere

Tot mai mulți cetățeni din stânga Nistrului solicită permise de conducere de model național. Astfel, peste 34 de mii de permise de conducere ale Republicii Moldova au fost emise pentru locuitorii din regiunea transnistreană în perioada ianuarie 2017- decembrie 2023.

Potrivit Biroului pentru reintegrare, se atestă dinamică continuă a obținerii de către locuitorii din regiunea transnistreană a permiselor de conducere de model național, în baza mecanismului simplificat de preschimbare disponibil pentru persoanele cu domiciliu în regiune.

În corespundere cu datele prezentate de către Agenția Servicii Publice, în perioada 01 ianuarie 2017- 31 decembrie 2023, 34 396 de permise de conducere ale Republicii Moldova au fost emise în baza mecanismului dat.

La fel, conform cifrelor din Registrul de stat al transporturilor, în perioada 01 septembrie 2018-31 decembrie 2023, la punctele de înmatriculare a mijloacelor de transport din orașele Tiraspol și Râbnița au fost documentate cu plăci de model neutru 10 019 de autovehicule necomerciale din regiunea transnistreană și au fost eliberate 17 555 de certificate de înmatriculare.

În contextul restricțiilor menținute și politizării de către Tiraspol a serviciilor de înmatriculare primară, în anul 2023 au fost înregistrate doar 376 de autovehicule, fiind o scădere de 13 ori a dinamicii de înmatriculare cu plăci neutre în comparație cu anul 2021, când au fost înregistrate de 4 879 autovehicule.

„Pentru depășirea acestei situații se impune ca Tiraspolul să depolitizeze problemele tehnice, să renunțe la obligarea spre dubla înmatriculare sau la constrângerea de a retrage plăcile neutre, să marcheze progrese în uniformizarea standardelor și cerințelor fiscal-vamale aplicabile în privința mijloacelor de transport pe întreg teritoriul țării”, precizează Biroul de reintegrare.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.